Unele răspunsuri au o poveste veche

O sămânță de păpădie nu alege vântul care o poartă și nici locul în care ajunge.
Poate cădea într-un pământ bun și roditor. Poate ajunge între pietre, într-un loc cu prea puțină apă sau lumină. Și totuși, dacă poate, începe să crească acolo.
Își caută loc printre obstacole. Își adaptează rădăcinile la teren. Folosește ceea ce găsește pentru a continua.

Mi-a părut din start o imagine potrivită pentru felul în care ne formăm și noi, cea a păpădiei. Nu alegem toate condițiile în care începem să creștem. Primele noastre experiențe se petrec chiar înainte de a avea prea multe posibilități de alegere. Învățăm despre noi și despre ceilalți în relațiile pe care le avem, în mediul în care creștem și prin felul în care adulții semnificativi din viața noastră au răspuns nevoilor noastre.

Treptat, construim diverse concluzii:
"Trebuie să mă descurc singur."
"Mai bine nu spun ce simt."
"Dacă greșesc, îi voi dezamăgi pe ceilalți."
"Trebuie să fiu mereu atent."
"Ca să fiu acceptat, trebuie să mă adaptez."

Unele dintre aceste concluzii ne-au ajutat cândva. Au fost modalități de a ne orienta într-un anumit mediu sau de a ni-l apropia, de a păstra o relație, de a evita un pericol sau de a face față unor experiențe pentru care, la momentul respectiv, aveam puține resurse.

Dificultatea apare atunci când terenul se schimbă, iar noi continuăm să răspundem în același fel.

Ce ne-a protejat cândva ne poate limita mai târziu
Un copil care a învățat că este mai sigur să nu deranjeze poate deveni adultul căruia îi este greu să spună „nu”.
Un copil apreciat mai ales pentru rezultate poate ajunge să își lege valoarea de performanță.
Cineva care a trebuit să fie permanent atent la reacțiile celor din jur poate continua să caute semne de pericol chiar și în relații în care există mai multă siguranță.
Aceste moduri de a gândi și de a reacționa nu sunt defecte de caracter. Au o istorie.
În psihoterapia cognitiv-comportamentală ne interesează tocmai această legătură dintre experiențe, interpretări, emoții și comportamente.

Psihoterapia nu smulge rădăcinile
Nici nu încearcă să transforme fiecare gând dificil într-unul pozitiv.
Uneori începem, pur și simplu, prin a observa cu o curiozitate mai mare o anumită situație, interpretarea pe care i-o dăm, emoția care apare, felul în care răspundem și ceea ce se întâmplă apoi.

În timp, lucrurile pe care le consideram adevăruri despre noi pot deveni întrebări pe care le putem cerceta curioși.
„Nu pot” poate fi privit mai atent.
„Trebuie” poate fi pus în context și analizat pe criteriul importanței și cel al priorității.
„Întotdeauna se întâmplă așa” poate fi verificat în experiențele anterioare...

Iar uneori descoperim că o concluzie foarte veche continuă să ne organizeze viața mult după ce împrejurările în care s-a format s-au schimbat.
Unele lucruri se schimbă prin cuvinte. Altele, prin experiențe noi...
Putem înțelege foarte bine de unde vine o teamă și totuși să o simțim. Trăirea rămâne.
Putem ști că avem voie să punem limite și să ne fie în continuare greu să spunem „nu”.
Putem înțelege că o greșeală nu ne definește și totuși să evităm situațiile în care am putea greși.

De aceea, schimbarea nu se petrece numai prin înțelegere.

Uneori avem nevoie și de experiențe diferite: să încercăm un răspuns nou, să observăm ce se întâmplă, să tolerăm puțin mai multă incertitudine, să descoperim că putem face față sau să construim, treptat, alte moduri de a fi în relație cu noi și cu ceilalți.

O experiență nouă nu șterge ceea ce a fost.
Dar poate adăuga ceva ce înainte nu exista.

Asemenea păpădiei, nu alegem întotdeauna terenul în care începem să creștem.
Dar, mai târziu, putem înțelege mai bine terenul în care am crescut, felul în care ne-am adaptat la el și lucrurile de care avem nevoie acum.
Unele rădăcini vor rămâne parte din povestea noastră.
Unele concluzii se vor modifica.
Unele răspunsuri vor deveni mai flexibile.
Iar altele poate că nu ne vor mai fi necesare.

Psihoterapia nu promite o viață fără vânt și nici un teren perfect. Poate însă crea un spațiu în care vechile concluzii sunt privite din nou și devine posibil un alt fel de a merge mai departe.